Principală Știri Economic

Moldovagaz analizează opțiunea de creștere a tarifului la gaze

11/01/2022 Economic

Chişinău, 11 ian. /MOLDPRES/. Moldovagaz analizează opțiunea de creștere a tarifului la gaze. Afirmația a fost făcută astăzi într-o conferință de presă de către vicepremierul Andrei Spânu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Oficialul a precizat că Guvernul analizează opțiuni de susținere suplimentară a populației în funcție de creșterea prețurilor și în această săptămână urmează să se întrunească în ședință Comisia pentru Situații Excepționale, comunică MOLDPRES.



Spânu a precizat că a avut ieri o discuție cu șeful Gazprom Alexei Miller și a solicitat o amânare de cel puțin 10 zile în care Moldovagaz să plătească avansul pentru luna ianuarie.

“Pentru luna ianuarie, Moldovagaz trebuie să achite 63 de milioane de dolari. Sunt mecanisme prin care Moldovagaz ar putea fi ajutată să achite avansul, cum ar fi amânarea unor plăți și impozite. În continuare, înțelegem că prețurile sunt foarte mari pentru o bună parte din cetățeni. Facem tot posibilul pentru a identifica alternativele. Moldovagaz trebuie să găsească soluții care să permită achitarea curentă a gazului. Conform contractului, se achită pentru luna precedentă și avansul pentru cea curentă. Din informația pe care o dețin, până la sfârșitul acestei săptămâni, Moldovagaz va achita integral consumul de gaz pentru luna decembrie. Suplimentar, până la sfârșitul săptămânii se va începe achitarea și a unei părți a avansului pentru ianuarie”, a spus oficialul.

El a specificat că în noiembrie prețul de achiziție a gazelor pe piața europeană a fost de 1 104 dolari pentru mia de metri cubi. În același timp R. Moldova a achiziționat gazul la prețul de 485 de dolari, cu 56% mai ieftin. În decembrie prețul a fost de 450 de dolari pentru mia de metri cubi, cu 54% mai ieftin. Pentru luna ianuarie, prețul de piață este de 1 359 de dolari/ mia de metri cubi. Pentru R. Moldova, prețul de achiziționare a gazelor va fi de 646 de dolari pentru mia de metri cubi, cu 52% mai ieftin decât prețul mediu bursier.

foto: stiri.md

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×