Principală Știri Regionale

Raionul Cimișlia a semnat un acord de parteneriat în Euroregiunea Dunărea de Jos

09/02/2022 Regionale

Chişinău, 9 feb. /MOLDPRES/. Consiliul raional Cimișlia și Agenția de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos” au semnat ieri un Acord de Parteneriat, transmite MOLDPRES.



Scopul acestui acord este de a uni eforturile și resursele a doi parteneri pentru organizarea evenimentelor, dezvoltarea proiectelor comune și licitațiilor. Acestea vor ţine de dezvoltarea locală, alte relații bilaterale în diverse domenii, la nivel internațional, transfrontalier, regional și local, inclusiv în cadrul cooperării în Euroregiunea ”Dunărea de Jos”.

„Consolidarea relațiilor dintre părți vor crea noi baze și oportunități de a participa la diferite inițiative regionale și internaționale și programe de cooperare transfrontalieră. Este vorba de proiecte cum ar fi „Bazinul Mării Negre 2021-2027”, ”Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării”, precum și în cadrul Euroregiunii Dunărea de Jos”, indică autorităţile din Cimişlia.

Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos are ca membri fondatori Consiliile judeţene Galaţi, Tulcea şi Brăila din România, Consiliile raioanele Cahul şi Cantemir din Republica Moldova, Consiliul regional Odessa, Administrația regională de Stat Odessa şi Consiliul raional Reni din Ucraina. 

Euroregiunea "Dunarea de Jos’’ funcționează în baza unei Conventii, semnate în august 1998.

Foto: Consiliul raional Cimişlia

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×