Principală Știri Cultură

A fost lansată o campanie de colectare a rechizitelor pentru copiii refugiați din Ucraina

01/03/2022 Cultură

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Ministerul Culturii, Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM) în parteneriat cu Asociația Bibliotecarilor din Republica Moldova (ABRM) a lansat campania de colectare a rechizitelor pentru copiii refugiați din Ucraina cu genericul „Colorăm Copilăria”, informează MOLDPRES.



Potrivit organizatorilor, campania este o reacție din partea BNRM și ABRM la situația actuală, reprezentând astfel un apel de solidaritate, dar și o dovadă de implicare civică. Scopul campaniei este cel de a colecta rechizite pentru copiii refugiați din Ucraina. Acestea vor fi utilizate în cadrul unor activități de agreement pentru copii, organizate și desfășurate de către voluntarii ABRM, și donate către participanți.

Solicitată de agenție, Elena Pintilei, directorul Bibliotecii Naționale a menționat că pe parcursul lunii martie vor fi colectate rechizitele și vor fi desfășurate activitățile. ”Cei care își doresc să doneze obiecte precum: creioane, carioci, cărți de colorat, hârtie A4, ascuțitoare, radiere, cărți în limba ucraineană, jocuri de societate pentru copii, puzzle-uri sunt așteptați la Biblioteca Națională a Republicii Moldova zilnic între orele 09.00-17.00. În holul blocului principal al instituției este amenajată o boxă. BNRM și ABRM îndeamnă la mobilizare în aceste zile grele. Trebuie să fim alături de cei care au nevoie de suport și înțelegere”, a precizat Elena Pintilei.

Potrivit sursei citate, la Biblioteca Națională au fost aduse deja din partea populației plăpumi, mănuși, ciorapi, pulovere, termometre etc. Urmează să fie procurate produse de igienă de primă necesitate.

”Comunitatea bibliotecarilor din Republica Moldova susține democrația, pacea și libertatea de exprimare, creează context pentru o cultură incluzivă. De asemenea, considerăm că pentru moment copiii necesită un sprijin emoțional, iar noi suntem dispuși să îl oferim prin activități menite să consolideze o atmosferă armonioasă”, a mai spus Elena Pintilei.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×