Principală Știri Regionale

Mai multe localități din Dondușeni, Soroca şi Ocnița vor fi asigurate cu apă din Nistru

12/04/2022 Regionale

Chişinău, 12 apr. /MOLDPRES/. În nordul țării a început elaborarea studiului de prefezabilitate în contextul implementării proiectului „Aprovizionarea cu apă din râul Nistru pentru 33 localități din raioanele Dondușeni, Soroca, Ocnița”, elaborat și depus de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord în cadrul Apelului pe listă de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023, transmite MOLDPRES.



Un contract privind achiziția serviciilor în acest sens a fost semnat recent, de ADR Nord, în calitate de instituție care implementează proiectul, și întreprinderea care este operator economic desemnat câștigător al cererii ofertelor de prețuri.

Valoarea contractului pentru elaborarea studiului de prefezabilitate constituie 313.188 de lei. Compania desemnată s-a angajat să presteze serviciul solicitat în decurs de maxim patru luni. Ulterior, după elaborarea studiului de prefezabilitate, ADR Nord va lansa licitația publică pentru achiziționare serviciilor de elaborare a documentației tehnice pentru localitățile implicate în proiect.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, susține că accesul la sursele sigure de apă potabilă este una dintre cele mai importante priorități în domeniul infrastructurii la nivel național, întrucât de apa potabilă consumată depinde în mare măsură sănătatea cetățenilor.

În acest an, din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, ADR Nord implementează cinci noi proiecte de dezvoltare regională în domeniul aprovizionării cu apă și sanitație.

Foto: ADR Nord

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×