Principală Știri Regionale

Refugiații din Ucraina vor beneficia de asistență juridică

21/04/2022 Regionale

Chişinău, 21 apr. /MOLDPRES/. Refugiații din Ucraina vor beneficia de asistență juridică oferită gratuit de patru Platforme regionale de dialog pentru acces la justiție, datorită susținerii Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Suediei, transmite MOLDPRES.



Platformele, care activează în raioanele Soroca, Criuleni, Cimișlia, precum și în UTA Găgăuzia, vor ajuta persoanele care au fugit de război să obțină statutul de refugiat, să își perfecteze actele de identitate, să obțină codul numeric personal pentru încadrarea în câmpul muncii, să își înscrie copiii în instituțiile școlare și preșcolare ș.a.

Platformele au fost create în cadrul proiectului finanțat de Suedia „Consolidarea eficienței și accesului la justiție în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, în parteneriat cu Institutul de Reforme Penale. În cadrul platformelor va fi acordată şi consiliere psihologică, la sesiuni individuale și de grup, desfășurate inclusiv în limba ucraineană, pentru a fi accesibile tuturor. Pentru aceasta, Platformele vor angaja din rândul persoanelor refugiate psihologi, precum și pedagogi care vor organiza activități pentru copiii și tinerii veniți din Ucraina. De asemenea, cu suportul Suediei și al PNUD vor fi oferite peste 2500 de pachete cu produse de igienă și alimentare.

Foto: PNUD Moldova 

sursa: Moldpres

 

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×