Principală Știri Cultură

O expoziție de carte dedicată familiei a fost deschisă la Biblioteca Națională

11/05/2022 Cultură

Chişinău, 11 mai. /MOLDPRES/. În contextul Zilei Internaționale a Familiei, marcată anual pe 15 mai, Centrul de Informare ONU  din cadrul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova a deschis astăzi expoziția de carte cu genericul „Familia – promotor al valorilor”, informează MOLDPRES.



Solicitată de agenție, Elena Zosim, specialist superior în secția Lectura publică, unul dintre curatorii expoziției, a menționat că aceasta cuprinde circa 90 de publicaţii din colecţiile Bibliotecii Naţionale şi are drept scop familiarizarea vizitatorilor cu documente din colecţiile instituției, care reflectă importanţa familiei şi promovarea ei în societate.  

Potrivit sursei citate, documentele sunt sistematizate în următoarele compartimente: Familii şi urbanizare: documente care aduc în vizorul publicului larg problemele actuale ale urbanismului și amenajării teritoriului, aşezările umane şi urbanizarea ca mod de trai, aspecte privind evoluţia procesului de urbanizare în Republica Moldova; Familia în lumina moralei creştine, care reflectă învăţătura religioasă şi educarea copilului în familie, rolul familiei şi religia, sfintele taine şi familia creştină; Familia – valoarea unei societăţi sănătoase, care reprezintă publicaţii privind cultura promovării valorilor în educaţia familială, strategii de informare/pregătire a părinţilor pentru funcţia lor educativă, educaţia de gen în familie, educaţia şi dezvoltarea calităţii de familie, familia contemporană între tradiţional şi modern; Familia şi copilul - componenta formării eficienţei sociale care reflectă esenţa armonizări relaţiilor copii-părinţi în contextul consilierii educaţionale, medicina de familie, ABC-ul familiei, provocări ale familiei contemporane, familia monoparentală.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 12 mai - 5 iunie.

Ziua Internațională a Familiei a fost proclamată de Adunarea Generală ONU în 1993, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai. Din 1996, în fiecare an, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, alege un motto special pentru această zi, iar motto-ul anului curent este ”Familii şi urbanizare”, care își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța politicilor urbane durabile, favorabile familiei.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×