Principală Știri Regionale

O piaţă din municipiul Ungheni a fost renovată cu sprijinul UE

02/06/2022 Regionale

Chişinău, 2 iun. /MOLDPRES/. Piața Independenței din centrul municipiului Ungheni a fost ieri inaugurată oficial, după o reparație capitală, care a durat zece luni, în cadrul unui proiect regional susţinut de Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.



„S-a muncit intens, fiind pavată o suprafață de 4000 metri pătrați, cu un havuz complex. Au fost plantate 15 magnolii, s-au instalat 40 de bănci. A fost renovat sistemul de iluminat și construit un sistem acustic. Urmează să fie instalate și coșuri de gunoi moderne.

Astfel, Piața Independenței, menționată inițial ca piața administrativă într-un proiect urbanistic al Ungheniului, realizat de arhitectul N. Iudin în 1952 și prevăzută pentru parade de tip sovietic, inclusiv militare, a devenit acum un loc prietenos și atractiv pentru toți locuitorii municipiului Ungheni”, indică Primăria Ungheni.

Toate lucrările au fost posibile grație suportului oferit de Uniunea Europeană în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie.

„La aproape doi ani de la lansarea acestui program, centrul municipiului Ungheni a fost cu adevărat modernizat, fiind realizate mai multe proiecte de infrastructură, datorită asistenței financiare în valoare de 1375400 de euro, oferită de UE. Piața Independenței a devenit pietonală, str. Națională a fost reabilitată, parcările adiacente au fost amenajate”, rezumă un comunicat al administraţiei din Ungheni.

Foto: Primăria Ungheni

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×