Principală Știri Aprofundări

Sezonul fotbalistic naţional va începe la final de săptămână în format nou

25/07/2022 Aprofundări

Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Noul sezon fotbalistic în Republica Moldova va demara la 30 iulie, cu meciul Dacia Buiucani - CSF Bălți din cadrul etapei inaugurale a Super Ligii (fosta Divizia Națională), ediția 2022-23, transmite MOLDPRES cu referire la Federaţia Moldovenească de Fotbal (FMF). 



În acest an, Federația Moldovenească, cu suportul Uniunii Asociațiilor Europene de Fotbal(UEFA), a decis lansarea unui proces de rebranding pentru Campionatul național din sezonul competițional 2022-23. „S-a schimbat tot: denumire, siglă, şi cel mai important – formatul. Va fi creată o identitate vizuală modernă pentru toți suporterii moldoveni, care merită un altfel de fotbal – unul mai bun”, indică FMF. 

Formatul a fost alcătuit în premieră de un grup de experți ai UEFA și a fost prezentat de Stephane-Xavier Anselmo, manager dezvoltare strategică UEFA, în cadrul Summitului UEFA GROW de la Chișinău din toamna anului trecut. Oficialul UEFA a subliniat atunci importanța unor reforme cu privire la competițiile fotbalistice, făcând o paralelă și cu schimbările care urmează să aibă loc în cupele europene începând cu sezonul 2024.

Foto: FMF

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×