Principală Știri Regionale

Alunecările de teren de la Văleni. A fost sistată circulația trenurilor, dar oamenii încă sunt îngroziți de urmările ce pot surveni.

01/09/2022 Regionale

Potrivit autorităților, CFM lucrează la remedierea problemelor și urmează să fie făcute cercetări de geodezie și geologie pentru a putea preveni alte dezastre în viitor, însă locuitorii din localitate, care își au casele în apropiere de calea ferată sunt îngroziți de ce ar putea urma. Mobilizarea eficientă și promptă atât a autorităților locale, cât și a celor centrale este vitală în acest moment pentru a nu vorbi mai târziu despre un adevărat dezastru natural.



O locuitoare din satul Văleni, raionul Cahul ne-a povestit îngrozită despre situația în care se află. Gospodăria acesteia se află între drumul național pe care circulă zilnic zeci de camioane de mare tonaj pe de o parte și calea ferată pe de altă parte, iar experiențele prin care acești locuitori trec zilnic sunt de-a dreptul înfiorătoare. Este adevărat, relieful nu a permis construcția drumurilor terestru și feroviar într-un alt mod, însă acești oameni nu sunt vinovați și au nevoie disperată de ajutor și de implicare eficientă din partea autorităților.

În prezent a fost sistată circulația trenurilor pe acest tronson de cale ferată, însă acest lucru nu oferă nici o siguranță locuitorilor afectați.

 

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×