Principală Știri Regionale

La Căuşeni a fost organizată Sărbătoarea Vinului

10/10/2022 Regionale

Chişinău, 10 oct. /MOLDPRES/. Cei mai buni vinificatori din Căuşeni au fost omagiaţi în acest weekend, în cadrul unei festivităţi organizate de Primăria oraşului. Sărbătoarea a fost întregită şi de un festival al orchestrelor de fanfară, organizată în premieră de autorităţile locale, transmite MOLDPRES.



Cu acest prilej, administraţia oraşului a organizat un program de acţiuni menit să promoveze valorile, obiceiurile şi tradiţiile localităţii, inclusiv cele de creştere a viţei-de-vie şi producere a vinului.

Pentru căuşeneni şi oaspeţi au fost pregătite expoziţii susţinute de meşteri populari, bucătari, vinificatori,  programe artistice, competiţii sportive, iarmaroace şi degustări.

„Localitatea noastră are cu ce se mândri în acest sens, iar producătorii de vin din partea locului trebuie să  aibă  o zi a lor când vor avea posibilitatea să-şi demonstreze rezultatele muncii”, a remarcat primarul de Căuşeni, Anatol Donţu, solicitat de MOLDPRES.

La sărbătoarea vinului de nivel naţional, organizată la 1-2 octombrie în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitală, trei din cele nouă Poloboace de Aur, pentru vin de casă, au fost cucerite de căuşeneni.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×