Principală Știri Oficial

Șeful diplomației moldovenești a avut o întrevedere cu președintele Legislativului din Luxemburg

14/10/2022 Oficial

Chişinău, 14 oct. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut o întrevedere cu Fernand Etgen, președintele Legislativului din Luxemburg. Oficialul moldovean a exprimat interesul pentru impulsionarea cooperării interparlamentare în contextul agendei noastre accelerate de aderare la Uniunea Europeană, a relatat pentru MOLDPRES Biroul de presă al MAEIE.



„Am remarcat evoluția constantă a dialogului în perioada celor trei decenii de la stabilirea relațiilor diplomatice precum și perspectivele extinderii cooperării moldo-luxemburgheze atât în plan politic, cât și în mai multe domenii, printre care cele din sectorul comercial-economic, financiar-bancar, mediu ambiant, turism și afaceri interne”, a declarat ministrul Nicu Popescu.

Oficialul moldovean a discutat cu președintele Camerei Deputaților și despre procesul Republicii Moldova de aderare la UE, agenda de reforme interne din țara noastră, problematica securității regionale ca urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei și fortificarea interacțiunii sectoriale între țările noastre, invitându-i pe parlamentarii luxemburghezi să viziteze Moldova pentru a continua discuțiile fructuoase de fortificare a dialogului bilateral.

Foto: MAEIE

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×