Principală Știri Oficial

Ministrul de Externe a avut o întrevedere cu noul șef al Misiunii OSCE în R. Moldova

19/10/2022 Oficial

Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a avut o întrevedere cu noua șefă a Misiunii OSCE în Republica Moldova, ambasadoarea Kelly Keiderling, care și-a început mandatul în țara noastră, comunică MOLDPRES.



„Am vorbit cu doamna ambasador despre stadiul actual al procesului de reglementare transnistreană și situația de securitate în regiune. M-am referit la impactul agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei asupra funcționării formatului de negocieri 5+2 și a dialogului dintre Chișinău și Tiraspol. Totodată, am atras atenția șefei Misiunii OSCE asupra agravării continue a situației drepturilor omului în regiunea transnistreană, fiind solicitată o implicare mai activă a OSCE și Misiunii sale din Moldova în acest sens”, a declarat ministrul Nicu Popescu, potrivit Biroului de presă al MAEIE.

Oficialul moldovean a reiterat poziția consecventă a autorităților de la Chișinău privind soluționarea pașnică, pe căi politico-diplomatice, a conflictului transnistrean cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în cadrul frontierelor recunoscute internațional și cu acordarea unui statut special pentru regiunea transnistreană. 

„În încheierea întrevederii noastre, i-am urat succes ambasadoarei Kelly Keiderling în exercitarea mandatului său, asigurând-o de suportul deplin al MAEIE”, a conchis șeful diplomației moldovene Nicu Popescu.

Foto: MAEIE 

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×