Principală Știri Oficial

Gestionarea crizei energetice a fost discutată de speakerul Igor Grosu cu președintele interimar al Senatului României

02/11/2022 Oficial

Chişinău, 2 nov. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat într-o vizită la București, a avut ieri o întrevedere cu președintele interimar al Senatului României, Alina Gorghiu, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.



Discuțiile s-au referit în mod prioritar la cooperarea în domeniul asigurării securității energetice, proiectele comune de infrastructură, soluțiile pentru a ajuta categoriile vulnerabile de populație.

Președintele Parlamentului a mulțumit, din nou, României pentru suportul acordat în gestiunea crizei energetice. „Din cauza scăderii nejustificate a livrărilor de gaze de către Gazprom, trecem printr-o criză energetică majoră chiar la început de sezon rece. Cetățenii moldoveni, și de această dată, s-au solidarizat și întreprind eforturi serioase în a economisi energie și gaze. Noi vom face tot posibilul pentru a ajuta oamenii cu venituri mici să treacă peste această iarnă. Credem că vom izbuti fiindcă avem prieteni de nădejde”, a adăugat Igor Grosu.

La întrevedere s-a mai discutat despre relațiile interparlamentare, care în ultimul an s-au intensificat. Oficialii au convenit ca, în luna noiembrie, comisiile de profil să se convoace pentru a stabili prioritățile agendei celor două instituții parlamentare.

„Și de această dată am primit un mesaj clar de susținere a Republicii Moldova în procesul nostru de modernizare a țării și în parcursul nostru european”, a menționat președintele Parlamentului.

Speakerul Igor Grosu s-a aflat ieri la București pentru a participa la Conferința internațională „Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, organizată de Legislativul României.

Foto: Parlament

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×