Principală Știri Regionale

Platforma națională Alerte.md a fost lansată la Cimișlia

18/11/2022 Regionale

Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Organizația Mediapoint a lansat ieri platforma Alerte.md în a cincia localitate din țară, orașul Cimișlia. Aceasta va permite administrarea inteligentă a orașului prin diverse instrumente digitale și are ca scop eficientizarea comunicării dintre cetățeni și administrația publică locală, iar platforma va fi administrată independent de către Primăria Cimișlia, transmite MOLDPRES.



„Datorită platformei Alerte.md, cetățenii vor fi mai motivați să colaboreze cu primăria pe o cale online. Cu un singur click, ei vor putea raporta problemele cu care se confruntă, vor putea participa la sondaje organizate de primărie și vor putea lansa idei de inițiative pentru a face orașul mai frumos. Vin cu îndemnul către cetățeni de a fi cât mai activi nu doar în raportarea problemelor, dar și în propunerea unor idei constructive. Doar împreună cu cetățenii putem face lucruri frumoase în oraș”, a declarat primarul orașului Cimișlia, Sergiu Andronachi.

Potrivit președintelui Mediapoint, Andrei Fornea, Cimișlia este al cincilea oraș din țară în care se lansează platforma online Alerte.md. „Regiunea Sud pentru noi este una foarte activă și ne bucurăm că în această perioadă primăria orașului are timp pentru proiecte digitale care vin să sporească transparența și comunicarea cu cetățenii. Alerte.md trebuie să fie disponibil în fiecare oraș din țara noastră pentru că aceasta este deja un imperativ”, a relevat Fornea.

Platforma națională Alerte.md permite fiecărui oraș din Republica Moldova să aibă o versiune dedicată care este administrată de către primăria din localitate. Până în prezent, platforma a fost lansată în orașele Cahul, Leova, Cantemir, Bălți și Cimișlia, urmând a fi lansată în perioada următoare în alte două localități din țară. Extinderea Alerte.md va fi realizată gradual și în anii 2023-2024.

Foto: Primăria Cimişlia

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×