Principală Știri Aprofundări

Rezultat șoc la Cupa Mondială. Japonia a învins Germania

23/11/2022 Aprofundări

Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Selecţionata Japoniei a produs a doua mare surpriză a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Germaniei cu scorul de 2-1 (0-1), miercuri, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în Grupa E, transmite AGERPRES, preluat de MOLDPRES.



Poate nu la fel de mare surpriză ca victoria Arabiei Saudite în faţa Argentinei (2-1, după 0-1 la pauză), succesul ''samurailor albaştri'' era complet neaşteptat după prima repriză, una controlată categoric de Mannschaft.

Ilkay Gundogan (33 - penalty) a deschis scorul pentru echipa antrenată de Hansi Flick, dar niponii au întors rezultatul în ultimul sfert de oră prin reuşitele a două rezerve, Ritsu Doan (75), Takuma Asano (83).

Germania a încheiat cu o posesie de 65%, faţă de 24% cât a avut Japonia (11% in contest), raportul şuturilor la poartă fiind de 25-11 pentru echipa lui Flick (8-3 pe poartă).

După acest debut nefericit, cvadrupla campioană mondială riscă să părăsească turneul final după faza grupelor, cum a făcut-o şi în urmă cu patru ani, în Rusia, când s-a clasat pe ultimul loc după înfrângeri cu Mexic şi Coreea de Sud.

Japonia a învins Germania în premieră, după ce au disputat anterior două meciuri amicale, primul câştigat de Germania, în 2004, la Yokohama (3-0), iar al doilea s-a încheiat la egalitate (2-2), înaintea CM 2006, la Leverkusen.

Miercuri are loc şi celălalt meci al grupei, Spania - Costa Rica (Al Thumama Stadium - Doha, 18:00). Partidele din runda a doua se vor juca duminică 27 noiembrie, Japonia - Costa Rica (Ahmad Bin Ali Stadium - Ar-Rayyan, 12:00) şi Spania - Germania (Al Bayt Stadium - Al Khor, 21:00).

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×