Principală Știri Politic

Noul ministru al Muncii și Protecției Sociale a depus jurământul de învestire în funcție

10/01/2023 Politic

Chişinău, 10 ian. /MOLDPRES/. Noul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a depus astăzi jurământul de învestire în fața președintelui Republicii Moldova Maia Sandu și a premierului Natalia Gavrilița, transmite MOLDPRES.



Șeful statului Maia Sandu a urat succes noului ministru în activitatea sa ulterioară. „Alexei Buzu este un specialist recunoscut în domeniu. Aveți de continuat o agendă foarte ambițioasă și contăm pe profesionalismul dumneavoastră. Prioritățile sunt clare, aveți o echipă bună la minister, care trebuie consolidată. Vă oferim tot sprijinul nostru pentru a implementa agenda stabilită”, a spus Maia Sandu.

La rândul său, prim-ministrul Natalia Gavrilița a specificat că echipa ministerului este una consolidată și a reușit să implementeze politici importante. „Îi urez succes lui Alexei Buzu și îmi exprim recunoștința pentru că a acceptat invitația de a se alătura echipei într-o perioada complicată. O să conduceți un minister care are datoria să promoveze încadrarea în câmpul muncii în condiții decente”, a afirmat Natalia Gavrilița.

Alexei Buzu este specialist în managementul politicilor publice și consultant în organizații internaționale.

Fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, a depus ieri o cerere de demisie, fiind invocate motive personale.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×