Principală Știri Oficial

Activitatea „Danube Oil Company” a fost suspendată până la corectarea încălcărilor depistate

24/01/2023 Oficial

Chişinău, 24 ian. /MOLDPRES/. Inspectoratul pentru Protecția Mediului a dispus sistarea, începând cu ziua de astăzi, a activității „Danube Oil Company”, până la remedierea încălcărilor depistate. Agenția pentru Supraveghere Tehnică a dispus demolarea silozurilor neconforme, materialele controalelor urmând să fie transmise Procuraturii pentru examinare, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.



Autoritățile de resort au raportat, la indicația prim-ministrului Natalia Gavrilița, rezultatele controalelor efectuate și încălcările depistate la compania „Danube Oil Company”, ale cărei silozuri de cereale din Portul Internațional Liber Giurgiulești au luat foc în ultimele săptămâni. Astfel, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a constatat că agentul economic activa în lipsa avizului expertizei ecologice a obiectului, a autorizației de mediu pentru emisia de poluanți în atmosferă și în condițiile în care nu erau stabilite normative ale emisiilor admisibile.

Agenția supraveghere tehnică a emis o prescripție de demolare a silozurilor și a acordat un termen de 60 de zile lucrătoare pentru înlăturarea încălcărilor. Potrivit responsabililor de la AST, soluția de proiect adoptată pentru depozitarea șrotului de la procesarea semințelor de floarea soarelui nu a fost adecvată, conform pașaportului tehnic, silozurile cu bază conică fiind concepute pentru stocarea materialelor nelipicioase și neagresive. Exploatarea neconformă a acestora a afectat rezistența, stabilitatea și siguranța la foc.

Totodată, AST a constatat că agentul economic activa în lipsa contractului de deservire tehnică a instalațiilor împotriva incendiilor și a mai multor registre de evidență a reparațiilor tehnicii, expertizei obiectelor industriale periculoase etc. De asemenea, silozurile au fost instalate contrar prevederilor Codului Transportului și în lipsa condițiilor tehnice pentru amplasare coordonate de către Portul Internațional Liber Giurgiulești și Î.S. ”Calea Ferată Moldova”.

Inspectoratul pentru Protecția Mediului urmează să estimeze mărimea prejudiciului cauzat de incendii și să transmită materialele controalelor către Procuratura generală pentru examinare.  

Totodată, în ședința operativă de luni, șefa Executivului a dat indicații să fie verificate toate silozurile din țară, pentru a evita astfel de incidente pe viitor.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×