Principală Știri Oficial

Republica Moldova și Irlanda vor accelera negocierile pe mai multe acorduri sociale

13/02/2023 Oficial

Chişinău, 11 feb. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Irlandei în Republica Moldova cu reședința la București, Paul McGarry, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.



Discuțiile s-au referit la agenda bilaterală, dar și sprijinul oferit de autoritățile de la Dublin în cadrul dialogului țării noastre cu Uniunea Europeană.

„În contextul acordării Republicii Moldova a statutului de stat candidat la Uniunea Europeană, contăm pe experiența și expertiza irlandeză în mai multe domenii sectoriale, precum agricultură, sănătate, investiții”, a menționat președintele Parlamentului.

În cadrul întrevederii, oficialii au vorbit și despre comunitatea mare de moldoveni din Irlanda, șeful legislativului subliniind importanța accelerării negocierilor pe mai multe acorduri sociale care vor ajuta cetățenii noștri.

De asemenea, președintele Parlamentului a discutat cu Ambasadorul Irlandei despre agenda vizitei pe care urmează să o efectueze la Dublin, la invitația omologului său, Seán Ó Fearghaíl.

Foto: Parlament

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×