Principală Știri Cultură

În R. Moldova este marcată Ziua națională a lecturii

14/02/2023 Cultură

Chişinău, 14 feb. /MOLDPRES/. Cu prilejul Zilei naționale a lecturii și zilei comemorării lui Grigore Vieru, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova se desfășoară o suită de activități, organizate cu scopul de a promova lectura, de a încuraja lectura ca fiind un instrument eficient pentru a crește o societate sănătoasă și prosperă, informează MOLDPRES.



Astfel, în dimineața zilei, la această instituție a avut loc ședința Clubului Literar Homo Aestheticus „Ziua națională a lecturii”, moderat de scriitorul Iulian Filip. La eveniment au participat reprezentanți ai Președinției, Parlamentului, Guvernului, ai domeniului culturii și educației, ai administrației publice locale, scriitori, librari, bibliotecari, mass-media ș.a.

Prezent la eveniment, secretarul de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol a menționat că Ziua națională a lecturii este un eveniment foarte important. ”Este nevoie de a spori nivelul de lectură, dar totodată de a iniția un șir de măsuri, de programe ca Ziua Națională a Lecturii s-o sărbătorim în fiecare zi în școli,  grădinițe, biblioteci și în casele de cultură”, a subliniat oficialul.

Tot aici, va avea loc Salonul Muzical „Poetul și muzica”. La eveniment va participa compozitorul și pianistul Marian Stârcea, cântărețele Elena Demirdjean, Diana Văluță, actrițele Ana Bunescu-Leancă și Mihaela Chiu. Tot astăzi, Biblioteca Națională a Republicii Moldova diseminează instituțiilor info-documentare resurse informaționale în sprijinul organizării primei ediții a Zilei Naționale a Lecturii, desfășurând o sesiune interactivă „Descoperă publicațiile online ale Uniunii Europene și ale Consiliului Europei”.

Acțiuni similare se desfășoară în mai multe instituții de cultură.

La 31 martie 2022, Parlamentul a decis să instituie Ziua națională a lecturii pe data de 14 februarie, de ziua de naștere a marelui poet Grigore Vieru.   

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×