Guvernul a aprobat astăzi proiectul privind instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile. Prim-ministrul Alexandru Munteanu a declarat că aceasta este o măsură necesară pentru a mobiliza resursele, a acționa rapid, coordonat și în interesul oamenilor. Documentul urmează a fi transmis Parlamentului pentru examinare și adoptare, informează MOLDPRES.
Pentru aprobarea propunerii, Executivul s-a întrunit astăzi în ședință extraordinară. La începutul acesteia, premierul Alexandru Munteanu a prezentat motivele care determină necesitatea instituirii stării de urgență în sectorul energetic.
„Am convocat astăzi ședința extraordinară pentru că realitatea din jurul nostru s-a înăsprit. Războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei lovește infrastructura critică din țara vecină. Totodată produce efecte în lanț în întreagă regiune.Și deja ne afectează direct, aici, în Republica Moldova. Consecințele acțiunilor Federației Ruse nu mai pot fi ignorate. Două lovituri ne-au afectat direct în ultimele două săptămâni. Poluarea râului Nistru este direct legată de atacul Federației Ruse asupra hidrocentralei din Novodnistrovsk. Consecințele sunt concrete. Mai multe raioane din Nord au rămas fără apă potabilă.Viața oamenilor a fost afectată direct”, a declarat Alexandru Munteanu.
În plus, potrivit oficialului, atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina afectează direct și țara noastră.
„Atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice civile din Ucraina reprezintă o crimă de război și un atac la adresa noastră, a tuturor aici, în Republica Moldova. Noaptea trecută am fost supuși un nou atac. Atacurile respective cu drone au generat deconectarea principalei linii electrice care alimentează Republica Moldova - Linia Isaccea-Vulcânești. Au fost activate cele patru linii de interconexiune cu România, dar situația rămâne complicată. Deconectările în lanț rămân posibile. Și, spre regret, nu putem elimina riscul unor noi atacuri asupra infrastructurii noastre. Avem riscuri reale pentru securitatea energetică a țării. Separat, evoluțiile din alte regiuni, inclusiv din zona Golfului, pun presiuni pe piețele globale de energie. În acest context, răspunsul nostru trebuie să fie fără echivoc. Pentru a gestiona situația, pentru a mobiliza rapid resursele și a menține serviciile esențiale, propun declararea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile.
Premierul a anunțat că va merge astăzi în Parlament pentru a cere votul deputaților pentru instituirea stării de urgență.
Linia electrică aeriană Isaccea–Vulcănești a fost deconectată în seara zilei de luni, 23 martie, în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei. În aceste condiții, autoritățile au pus în funcțiune rute alternative de alimentare cu energie, inclusiv cele patru linii de interconexiune de 110 kV dintre România și Moldova. La începutul lunii martie, Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, în legătură cu situația externă.
Parlamentul urmează să se întrunească astăzi la ora 17.00, a anunțat speakerul Igor Grosu, care și-a anulat participarea la Summitul parlamentar al Inițiativei celor Trei Mări, care are loc la Zagreb în aceste zile.

sursa: Moldpres
Comentarii