Principală Știri Politic

Premierul Alexandru Munteanu: „Avem multe de făcut, iar România rămâne partenerul nostru strategic”

29/05/2026 Politic

România rămâne partenerul strategic al Republicii Moldova în contextul implementării proiectelor de dezvoltare inițiate de țara noastră. Mesajul a fost transmis astăzi de prim-ministrul Alexandru Munteanu, după participarea, alături de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, la evenimentul „Primării Puternice. Localități Dezvoltate”, organizat astăzi la Chișinău, informează MOLDPRES.



Șeful Executivului de la Chișinău a subliniat importanța colaborării dintre cele două state pentru realizarea proiectelor de infrastructură, sănătate și educație. La fel, oficialul a mulțumit României și premierului Ilie Bolojan pentru sprijinul acordat țării noastre.

„Mulțumesc lui Ilie Bolojan pentru faptul că este astăzi alături de noi, cu ampla lui experiență, nu numai în Guvernul României, dar și ca primar pentru o perioadă de 12 ani. Am avut ocazia să vizitez Oradea de mai multe ori, să văd cum se transformă. Avem multe de făcut și România rămâne partenerul nostru strategic. E mai mult decât o țară vecină. Mulțumesc tuturor colegilor din România și în special domnului Ilie Bolojan pentru tot ceea ce face”, a declarat Alexandru Munteanu.

În același timp, prim-ministrul a condamnat atacul cu dronă produs vineri dimineața asupra unui bloc de locuințe din orașul Galați, incident în urma căruia două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar zeci de locatari au fost evacuați.

„Spre regret, trăim într-o lume imprevizibilă și ne-am exprimat îngrijorarea și revolta față de ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută cu drona care a lovit cetățenii pașnici. Eram la Kiev când a început războiul din Ucraina, n-am să uit niciodată dimineața zilei de 24 februarie 2022. Spre regret, războiul vine încoace, dar vom lucra împreună asupra rezilienței noastre. Vom continua să lucrăm cu partenerii noștri din Europa. Mulțumesc fraților noștri de peste Prut pentru susținerea parcursului nostru european. Vom reuși”, a conchis Alexandru Munteanu.

Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a efectuat vineri, 29 mai, o vizită la Chișinău, pentru a participa la evenimentul „Primării Puternice. Localități Dezvoltate”. Oficialul a fost însă nevoit să își întrerupă vizita din cauza situației create de prăbușirea unei drone rusești pe un bloc de locuințe din Galați.

sursa: Moldpres

0:00 / 0:00



Articole similare

Ultimele actualități

ABONEAZĂ-TE
PENTRU NOUTAȚI
CONTACTE

Despre serviciul ”POȘTA PRIMARULUI”

”Poșta Primarului” este o sursă de informații bogate în noutăți și date, furnizate la momentul oportun, într-un format inteligibil. Scopul constituirii acestei pagini este de a contribui la productivitate la locul de muncă al angajaților instituțiilor publice de nivelul I, în vederea asigurării unei activitați mai eficiente.

Abonează-te la NOUTĂȚI

Solicită transmiterea conținuturilor noi publicate pe portal prin e-mail!

×