Agenția Servicii Publice (ASP) a lansat un nou model de Adeverință (Certificate of Entitlement), în limba engleză, necesară cetățenilor Republicii Moldova stabiliți în Marea Britanie, care solicită preschimbarea permisului de conducere moldovenesc categoria B cu unul britanic. Documentul a fost ajustat la cerințele autorităților britanice, pentru a elimina problemele raportate anterior de aplicanți, transmite MOLDPRES.